Nu-i usor sa fii mireasa!
(serial TV, 2005)
Bridezillas (TV Series)
In rolurile principale: Mindy Burbano
In rolurile principale: Mindy Burbano
Gen: Actiune, Reality
Durata: 60 min / episod
Durata: 60 min / episod
Productia "Bridezillas" este difuzata in fiecare miercuri, de la ora 23.00 si se vrea drept un ghid de nunta, un ghid al fericirii care urmareste experientele altor mirese, si asta pentru ca nunta este un eveniment complex, care solicita la maximum timp, bani si energie. Sa fii mireasa nu-i usor!
Mirii si miresele timpurilor noastre spera ca propria nunta sa fie de vis, magica sau perfecta. Sunt descoperiti pasii urmati de mirese fie ca acestea isi doresc sau nu sa fie ca-n povesti.
Publicul spectator analizeaza daca acest lucru a fost facut ca la carte. Este urmarit itinerariul unirii inimii si a vietilor mirilor - de la cererea in casatorie si pana la ravnita luna de miere - chiar daca acestea nu sunt lipsite de surprize neplacute. Este de necontestat faptul ca in jurul evenimentului nunta , s-a construit peste noapte, o intreaga industrie.
Rochia de mireasa este piesa esentiala. Fie ca o aleg pe cea de un alb imaculat sau culoarea fildesului, cu dantele, perle si strasuri sau simpla, stramta sau ampla, bridezillas isi poate dovedi creativitatea si dorinta de a fi speciala de ziua ei. Ea trebuie sa mai tina cont de trend, de visul din copilarie, de mica fetita.
Oricum, perfectiunea este intentia fiecarui cuplu, care incearca sa creeze lucruri fascinante si, in acelasi timp, palpabile, ca mai apoi sa-si adreseze unul altuia: "ce faci tu la nunta mea? / ai venit sa-mi aduci fericirea?"
2 comentarii:
Continuarea la
UN GENIU AL ZILELOR NOASTRE ??
Dupa campania dusa impotriva Dlui Florea Ioncioaia, pentru ca a scris articolul UN GENIU AL ZILELOR NOASTRE - Daniel Condurache, acum se duce o campanie impotriva mea serios sustinuta de catre persoane obscure, chiar de pe serverul Univ. noastre. Nimeni nu pare interesat de adevar, ci doar cum poate sa ma acuze mai bine si mai profund. Nu conteaza ce s-a intimplat, daca am cea mai mica vina, interesul enorm este sa fiu acuzat, sa se spuna orice impotriva mea, numai pt. ca un pieton a sarit pe capota masinii pe care o conduceam, cu patru ani in urma. Nu am fost cautat de niciun ziarist, in cei patru ani, chiar daca au aparut zeci de articole pe acest subiect. Niciun martor ocular al accidentului, desi au fost multi, nu a fost intrebat despre accident de catre presa ieseana : nici soferul microbuzului, nici asistenta medicala si soferul de pe salvare, nici expertul criminalist Victor Tindeche din Bacau si nici expertul tehnic prof. univ. dr. Radu Gaiginschi, de la UTI, nici subinspectorul Iulian Iftodi de la Politia Rutiera Iasi, nici avocatii familiei Bazga ( pe care spune ca i-am “cumparat”, desi nu am discutat cu niciunul dintre ei si, deci, nu-i cunosc), nici macar martorii falsi adusi de familia Bazga, care nu au vazut accidentul si care au recunoscut, apoi, acest lucru. Nimeni nu a fost intrebat inafara dnei Gabriela Bazga. Declaratiile mele, care au aparut in ziare, sunt, toate, inexacte, deoarece au fost deformate, din neglijenta sau cu premeditare. Nimeni nu m-a cautat personal, ci am fost, in patru ani, sunat de trei ori de catre redactii fara a mi se comunica daca sunt sau nu inregistrat. Primii care m-au sunat au fost cei de la Ziarul de Iasi, chiar in seara zilei de 10 decembrie 2004. La telefon era o fosta studenta silitoare si serioasa, careia i-am povestit ghinionul imens in care am fost implicat, precizind ca totul s-a petrecut dupa ce trecusem de trecerea de pietoni, ca nu aveam viteza si ca viteza pietonului era probabil mai mare decit a masinii. Luni, 13 dec. 2004, in Ziarul de Iasi a aparut articolul “Poetul Dorin Popa a facut acicident mortal la Bucium “, precizindu-se ca s-a produs “chiar pe trecerea de pietoni”, dindu-se si poza mea suficient de mare, asa cum merita infractorii, mafiotii si raufacatorii. Poza victimei - cea din vina careia s-a produs accidentul nu aparea. Articolul nu era semnat de fosta studenta, ci de Nicolae Manoliu, ziarist fictiv. Studentii imi spun sa-l dau in judecata pe autorul articolului, dar acesta nu exista. Oricine a avut tangente cu Ziarul de Iasi/Monitorul stie ca acest nume este o inventie redactionala cu care se semneaza articolele “delicate”, tocmai pt. a nu putea avea urmari in Instanta. Apoi, aproape toate ziarele din Iasi s-au intrecut in a scrie despre “rotile Peugeot-ului ucigas”, desi contactul intre pieton si masina a fost direct pe capota, luindu-se declaratii unor persoane care nu aveau nici cea mai vaga idee despre accident si care spuneau ceea ce le trecea prin minte. Nimeni nu m-a intrebat nimic si nu a intrebat nici vreun martor al celor intimplate. Nu s-a facut , in patru ani, nici cea mai mica investigatie de presa, desi s-au scris multe articole despre acest caz. Nu s-a dorit nici o lamurire, nici o informare a cititorilor, ci doar colectarea unor opinii despre accident. Nu am declarat ca pietonul “s-a taiat rau de tot” intr-un geam de la spitalul “Sf.Spiridon” in lupta cu gardienii de acolo, nu am declarat ca “l-am dus pe pieton la Spitalul de Neurochirurgie”, pt. ca nu l-am dus eu, ci Salvarea, care a venit suficient de repede etc. Singurele mele declaratii despre accident sunt cele de mai jos. De altfel, nici macar unul dintre ziaristii care m-au sunat nu au semnat articole despre caz. Articolele apareau in ziarele respective , dar erau mereu semnate de catre altcineva decit persoana cu care discutasem la telefon. La postul TELE M, desi am precizat, telefonic, limpede, ca accidentul nu s-a petrecut pe trecerea de pietoni, s-a spus la stiri, in martie 2008, DE TREI ORI, ca totul s-a intimplat pe trecere. Cosmarul meu continua, dupa patru ani, si constat ca sunt oameni care doresc sa ma condamne, fara a tine cont de posibila mea nevinovatie.
Cu cele mai bune ginduri,
D.P.
---------------- --------- ------------------
Exercitii de intelegere
Dorin Popa
Acum cativa ani semnam in Ziarul de Iasi (Monitorul), in pagina de opinii, rubrica Exercitii de intelegere. In vremea din urma, am mai multe nedumeriri decat oricand. Intelegerea lumii este parca mai dificila. Traiesc, de 4 ani, un cosmar in care sunt ingropat de viu, fara ca, juridic, sa am cea mai mica vina. Legile oamenilor sunt si mai de nepatruns, acum, pentru mine. “Il cunosc pe dl Dorin Popa de 35 de ani si daca ar fi existat doar o farima de vinovatie in acea nefericita intimplare, dupa cum il stiu, s-ar fi intemnitat singur”, scrie Virgil Grigoras pe un forum in care sunt numit criminal, fara sovaire. Ma intreb doar daca, astazi, iesenii mai pot crede ca in Romania cineva - oricine ar fi acela - poate pune legea morala deasupra interesului personal.
Avalanşa de materiale apărute in ultimele saptamini în presa locală (şi naţională) cu privire la accidentul în care am fost implicat în seara de 10 decembrie 2004, mi-a prilejuit câteva constatări pe care doresc să le fac publice.
Aproape fără excepţie, presa locală a fost părtinitoare: articolele cu privire la recenta soluţie de neîncepere a urmăririi penale au prezentat în mod tendenţios şi disproporţionat opinia - subiectivă, prin natura situaţiei - a unei singure părţi.
Dezinformarea / informarea trunchiată şi tendenţioasă practicată de presă încă din 2004, imediat dupa producerea evenimentului, a generat o revoltă absolut firească (pe care o pot înţelege) în rândul familiei accidentatului, Cristian Bazga.
Dincolo de compasiunea pe care o am pentru familia acestuia, mă nedumereşte atitudinea pasivă a presei, superficialitatea acesteia şi dezinteresul faţă de societate, în ansamblul ei. O minimă lectură a expertizelor şi rapoartelor întocmite în cadrul anchetei ar fi fost suficientă pentru a constata că familia accidentatului a întreprins permanent demersuri pentru a întârzia finalizarea dosarului, introducând, în mod fraudulos, în ancheta organelor abilitate declaraţii mincinoase, luate la domiciliul propriu unor persoane care fie nu au fost prezente la locul accidentului, fie au sosit mult după producerea lui. Doi martori care au declarat, iniţial, că accidentul ar fi avut loc pe trecerea de pietoni sau că ar fi găsit acolo diverse obiecte au recunoscut, pe parcursul anchetei, că NU au asistat la accident, dar că au scris şi au înmânat “mai multe declaraţii” familiei vătămate “la solicitarea acesteia, precizând că în acest sens s-au deplasat la domiciul lor”. Mai mult, luând în calcul aceste mărturii mincinoase, procurorii au fost nevoiţi să dispună un supliment de expertiză (o simulare) ale cărui rezultate contrazic, în mod firesc, “planşele fotografice efectuate autoturismului de către organele de poliţie cu ocazia cercetării la faţa locului”.
În condiţiile în care în materialele menţionate redacţiile şi-au asumat, ca unic punct de vedere, opinia unei singure părţi, iar numele meu a apărut doar cu titlu de inventar, pentru a mima obiectivitatea, sunt obligat să constat că adevărul pare a fi astăzi, necondiţionat, de partea celui care găseşte mijloacele adecvate pentru a atrage atenţia presei. Ca atare, mă întreb câtă nevoie mai avem de justiţie, de procurori ori tribunale, când greva foamei sau ameninţările cu moartea devin garanţi sine-qua-non ai dreptăţii şi adevărului absolut.
Astfel, presa ieşeană a vehiculat fără nici o documentare prealabilă informaţii false, care pot fi contrazise cu documente oficiale. Pentru o corectă informare doresc să rectific, aici, doar câteva dintre cele mai flagrante astfel de afirmaţii:
1. “Accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni…”
După cum au declarat martorii prezenţi la fata locului, accidentatul alerga către un maxi-taxi staţionat după trecerea de pietoni (pe direcţia mea de mers, Bucium-Podu Roş). Ca atare, pentru ca accidentul să se fi produs într-adevăr pe trecerea de pietoni, ar fi însemnat ca victima să fi alergat paralel cu maşina pe care o conduceam spre a ajunge la mijlocul de transport oprit după marcajul pietonal. În realitate, victima a parcurs un traseu oblic dinspre poarta spitalului către maxi-taxi, traseu care nu a avut nici un punct de tangenţă cu trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs DUPĂ trecerea de pietoni şi DUPĂ microbuzul oprit la sfârşitul marcajului pietonal. Cercetările efectuate ulterior, pe baza măsurătorilor realizate de către poliţia rutieră în seara accidentului, au arătat că impactul a avut loc la circa 11 metri după zona de protecţie a pietonilor.
2. “Şoferul se intorcea de la o petrecere”
Mă întorceam de la Galaţi, unde în acea vreme ţineam nişte cursuri laUniversitatea “Dunărea de Jos” , întrucât salariul de cadru didactic era insuficient pentru plata ratelor maşinii achiziţionate în leasing.
3. “Şoferul îşi testa frânele maşinii nou achiziţionate”
Maşina fusese achiziţionată cu un an şi jumătate înainte şi avea deja la bord aprox. 50.000 km.
4. “Maşina circula cu viteză foarte mare”
Aşa cum s-a stabilit de către toate expertizele, aveam viteza de 42-43 de km/h, deşi maximul permis în acea zonă era de 60 km/h. Am declarat la sediul Poliţiei Rutiere, imediat după producerea accidentului, că, încă de la intrarea în oraş, aşa cum fac întotdeauna, am încetinit la 50 km/h ( sub viteza limită admisă), amintindu-mi de vorba tatălui meu că multe dintre accidente se produc în apropierea casei, din relaxare şi nerabdare. În momentul în care am vizualizat trecerea de pietoni din faţa spitalului, am redus şi mai mult viteza , la 40 km/h, întrucât de o parte şi de cealaltă a marcajului pietonal staţionau două mijloace de transport în comun. Soţia mi-a şi spus, înainte de trecere, că circulam cu o viteză de aprox. 40 de km/h, declarând acelaşi lucru şi la Poliţia Rutieră, fapt care a fost confirmat de expertizele întocmite ulterior.
5.”Roţile Peugeot-ului ucigaş”
Nu a existat nici un contact între partea frontală a maşinii şi accidentat. După ce am trecut de cele două autovehicole şi de trecerea de pietoni, când mă pregăteam să accelerez mi-a apărut brusc în lateral-stânga, dinspre Spital, un tânăr alergând cu mare viteză, fără să se asigure deloc, care, aşa cum au declarat ulterior martorii prezenţi la faţa locului la acel moment, a încercat în ultima clipa să sară peste capota maşinii pentru a evita impactul. Am frânat brusc şi am tras de volan către dreapta, fără a putea evita însă coliziunea. Din fotografiile Poliţiei se poate constata faptul că nu a existat nici un contact frontal între tânărul accidentat şi maşină, ci doar între capotă lateral-stânga, parbriz şi acesta, pietonul sărindu-mi cu genunchiul pe capotă, apoi lovindu-se cu capul de parbriz.
La Reconstituirea efectuată în febr. 2007, prof. univ. dr. Radu Gaiginschi, de la UTI, expert solicitat de Poliţia Rutiera prin subinspectorul Iftodi, mi-a spus că rar a văzut un caz mai clar de nevinovăţie a conducătorului auto, exprimându-şi - deşi atunci l-am văzut întâia oară - nedumerirea că sunt purtat pe drumuri de trei ani de zile. Domnul profesor Gaiginschi a lăsat să se înţeleaga că, din punct de vedere tehnic, nu există nici o deosebire între accidentul în care am fost implicat şi o sinucidere.
Cred ca este corect sa precizez că veneam de la cursuri, că am oprit autoturismul imediat, ca i-am acordat tânărului accidentat primul ajutor (respiraţie gură la gură), am telefonat la Salvare şi la Poliţie, l-am reţinut până la sosirea ambulanţei, deşi acesta solicita insistent, dupa ce şi-a revenit din şoc, să fie lăsat să plece acasă, pentru că nu are nimic. Nimeni, dintre cei din jur, nu a venit să mă ajute în nici un fel. Cristi Bazga avea o rană mică la cap, datorată contactului cu parbrizul, dar care nu şiroia, la venirea Ambulanţei. Nu am mişcat autoturismul din locul în care s-a oprit decât după ce Poliţia l-a fotografiat din toate unghiurile. Pe baza acestor date şi a acestui comportament, probabil, pasagerii celor două mijloace de transport în comun şi alţi martori afirmau că nu am avut nici o vină şi că vor declara acest lucru Poliţiei, dar, din nefericire, aceasta a sosit destul de greu, după plecarea Ambulanţei şi a unui număr însemnat dintre martori!. Toţi îmi spuneau că nu am nici cea mai mică vină şi că tânărul nu va păţi nimic, mai ales că mergea singur pe picioare. Martorii care au văzut accidentul exact aşa au şi declarat Poliţiei, începând cu şoferul maxi-taxiului. Am rugat de asemenea un paznic, coleg cu cel accidentat, să-l însoţească până la spital, deoarece asistenta se plângea că nu-l poate reţine singură în Salvare şi că acesta spune în continuare că vrea să meargă acasă. Am fost testat cu etilotestul (rezultatul, fiind, evident negativ) şi m-am deplasat, cu autoturismul personal, la sediul Poliţiei unde am dat declaraţii cu privire la evenimentul rutier. Între timp, m-am interesat despre starea lui Cristi Bâzgă la Spitalul de Neurochirurgie unde a fost transportat de către Salvare şi mi s-a comunicat că acesta, după tomografiere, nu prezenta leziuni neurologice şi a fost trimis la UPU - Sfântul Spiridon pentru un consult intern.. Patru ore mai târziu, când am telefonat la UPU - Sfântul Spiridon din nou, pentru a mă informa cu privire la starea lui Cristi, mi s-a spus că acesta a decedat.
Deşi am insistat în declaraţiile mele asupra necesităţii efectuării unei anchete în privinţa tratamentului medical de care a beneficiat (sau nu!) tânărul accidentat, instituţiile abilitate au neglijat acest aspect. Cum s-a facut ca pacientul a plecat pe picioare de la Spitatlul de Neurochirurgie, iar, dupa citeva ore, la UPU “Sf. Spiridon” se constatata decesul sau? Ce s-a intimplat intre timp ?
Deşi toată lumea m-a asigurat că nu am nici cea mai mică vină, de patru ani trăiesc un coşmar, cu ameninţări, cu afişe lipite în tot oraşul în care sunt prezentat drept criminal. Acum, când mă liniştisem că procurorii şi-au învins timiditatea în declararea adevărului, emitand o Ordonanta de neincepere a urmaririi penale, atacurile s-au înteţit cu asupra de măsură. Coşmarul nu s-a încheiat. Continuă cu fervoare, doar pentru ca, in vreme ce circulam cu o viteza mult mai mica decat limita admisa, un tanar a sarit pe capota masinii pe care o conduceam. Nu am facut altceva decat sa respect legea, circuland pe o strada din Iasi. Legile oamenilor sunt si mai de nepatruns, acum, pentru mine. “Il cunosc pe dl Dorin Popa dev 35 si daca ar fi existat doar o farima de vinovatie in acea nefericita intimplare, dupa cum il stiu, s-ar fi intemintat singur”, scrie Virgil Grigoras pe un forum in care sunt numit criminal, fara nici o urma de indoiala. Ma intreb doar daca, astazi, iesenii mai pot crede ca in Romania cineva - oricine ar fi acela - poate pune legea morala deasupra interesului personal.
Normal ca nu-i usor.Mai ales pentru pitzipoance.
Trimiteți un comentariu